Podcastul de Istorie

<p>Dacă înainte Odenathus încercase să țină stindardul roman ridicat în estul imperiului, Zenobia, care-i moștenește forța militară, are de ales între romani sau perși. Dar pentru că Shapur I are alte preocupări iar din partea Imperiului Roman pare că nimeni nu răspunde, Zenobia alege (oportunist sau nu) să își servească propriilor interese.</p>

<p>Continuăm povestea lui Lucius Domitius Aurelianus, care moștenește sau își asumă (depinde pe cine întrebi) o situație mult mai rea a imperiului decât și-ar fi dorit. Între conflicte succesive reușește totuși să-și își facă un pic de timp să ajungă la Roma, un pas necesar pentru orice împărat.</p>

<p>Aurelian, pe numele lui întreg Lucius Domitius Aurelianus se naște într-o familie relativ modestă. Fiul unui fermier și al unei preotese, îmbrățișează cariera militară, în ciudat tuturor semnelor care prevesteau că Aurelian va deveni un împărat. Semnele sunt acolo, de la mantii purpurii care îi cad pe umeri la vaca mov pe care crește textul Ave și o coroană. De ce te-ai mai obosi să faci ceva în viață dacă oricum ești așa de tare predestinat? Noi nu știm, dar de bună seamă Aurelian a înțeles că nu poți să stai acasă și să lenevești până când te găsesc oamenii să devii împărat.</p>

<p>Claudius Gothicus este cel mai tare împărat roman. Cât de tare? Atât de tare încât dacă tăria nu ar fi existat, s-ar fi inventat pentru a-l descrie pe Claudius Gothicus. Sau, citând Historia Augusta, valoarea lui Traian, dreptatea lui Antoninus, moderația lui Augustus, și toate bunele calități ale unui împărat au fost ale lui în așa măsură încât dacă nu ar fi fost exemplul înaintașilor în acele calități le-ar fi lăsat el exemple în locul lor.</p>

<p>După ceva timp revenim în sfârșit cu povestea, din ce în ce mai aproape de lucrurile care ne super-interesează. Completăm discuția de episodul trecut legată de situația imperiului Roman sub Galienus cu câteva detalii și perspective pe care, sper eu, le veți găsi interesante.</p>

<p>Într-una din perioadele cele mai întunecate ale imperiului roman, în care împărații abia reușesc să țină vreo doi-trei ani domnia avem o excepție despre care se vorbește mult prea puțin (dar nu la podcastul de istorie, desigur, unde reușim să facem o discuție scurtă de 3 ore). Gallienus, fiul lui Valerianus, nu doar că împarte domnia cu tatăl său, dar rezistă încă opt ani în fruntea imperiului, strângând în total vreo 15 ani.</p>

<p>Dacă am sta să ne uităm la durata domniei lui Valerianus, după ce ne-am uitat la atât de multe domnii scurte și fragmentate, ar putea părea impresionant. Timp suficient să facă destule lucruri, v-ați spune, și când intrăm un pic în detalii, și aflăm că a împărțit imperiul în două și are și mai puțin imperiu de apărat</p>

<p>În momentul în care simți că ai încredere în cineva, trimite-l la granița dunăreană să afli ce fel de om e. Cam ăsta pare să fie motto-ul crizei celui de-al treilea secol.</p>

<p>Goții devin deja o problemă masivă pentru imperiu - după ce că își rezolvă problemele tribale pe (cel mai probabil) teritoriul imperiului, fac și invazii cu câteva zeci (dacă nu sute) de mii de oameni. O forță de nestăpânit care îi creează mari probleme lui Decius, care deși se pregătea pentru o astfel de invazie nu ajunge la timp să oprească invazia.</p>

<p>Ceea ce ar fi părut o simplă formalitate a devenit deodată un subiect mai complicat. Decius, senatorul ajuns accidental (oare?) în rolul de împărat pare că se descurcă foarte bine. Are respectul Senatului, și propune o reîntoarcere la valorile tradiționale ale Romei. Îl emulează pe cât posibil pe Traian, Optimus Princeps, al cărui nume și-l asumă; <code>Restitutor Sacrorum</code> - restauratorul sacralității, face însă o greșeală care va aliena și va anima o comunitate mică dar în creștere - comunitatea creștină.</p>

<p>Credeam că o să fie cel mai scurt episod din istoria recentă a podcastului; în schimb ne-am dat seama că subiectul sfârșitului domniei lui Filip prezintă mai multe aspecte interesante care merită subliniate. Cred că asta o să fie cea mai interesantă temă - a căderii - o temă pe care o vom exploata constant de-acum încolo. Cum ajung domniile mari și aparent puternice să decadă? Prea multă încredere în sine? Prea multă bogăție? O împărăție prea mare? Vom vedea.</p>

<p>Roma împlinește un mileniu! Și cu ocazia sărbătorilor mileniale ar fi fost păcat să omorâm împărați, așa că ne oprim după punctul culminant al domniei lui Filip Arabul - fastuoasele sărbători cu ocazia împlinirii a 1000 de ani de la înființarea Romei.</p>

<p>În loc să ne continuăm discuția despre împărații romani ne-am luat cu vorba în legătură cu însemnătatea culturală a coifului de la Coțofenești, și furtul recent dintr-un muzeu din Olanda; nu pentru că am avea mai multe informații decât data trecută când am vorbit despre el, ci mai degrabă am discutat despre impactul furtului în societate - de la discuțiile stârnite cu această ocazie la importanța coifului pentru români în general.</p>

<p>În urma războiului civil puterea rămâne cu copilul Gordienilor, cel care va fi păstrat în istorie ca Gordian III. Pare o soluție fericită pentru toată lumea - pretorienii sunt încântați, senatorii și mai tare, și mama lui pare și ea puternic implicată în poveste.</p>

<p>De data asta nu omorâm unul sau doi ci nu mai puțin de 6 (șase) împărați frumoși. Îi spunem adio lui Maximinus care a fost un pic prea dur pentru aristocrația romană, și intrăm în domnia lui Gordian întâiul. Al doilea. Al treilea, de fapt! Ne zăpăcesc de cap oamenii ăștia.</p>

<p>În acest episod vorbim despre campania lui Maximinus la granița Daciei - și chiar dacă nu avem foarte multă informație încercăm să aflăm cât de mult se poate. Nu este o campanie simplă pentru Maximinus. Îi ia doi ani să calmeze lucrurile și nu avem certitudinea că a reușit să o facă cu succesul pe care l-a avut în Germania. Chiar dacă șterge de pe fața pământului iazigii, faptul că îi trebuie doi ani pentru operațiuni arată că lucrurile devin din ce în ce mai serioase pe granița dacică.</p>

<p>Episod în care revenim după o pauză de o vară și o toamnă și reluăm povestea imperiului cu primul împărat de-al nostru. Oarecum. Trac de origine, probabil născut și crescut undeva în Balcani, se face remarcat foarte rapid din cauza unei trăsături deosebite - este extrem de înalt. Sugestiile moderne vorbesc de înălțimi de 2.60m, alții consideră că ar fi mai rezonabil să-l credem de 2.10m, cel mai probabil un accident genetic, suferind de gigantism. E remarcat rapid de către Septimiu Severus, care îl vrea în gărzile lui de corp. Urcă rapid prin ierarhia militară și devine unul din cei mai apreciați generali. În cele din urmă ajunge să preia purpura și frâiele imperiului. La partea militară se pricepe.</p>

<p>Oricât de multe lucruri bune am putea spune despre cel din urmă Severin, știm care e marele lui punct slab. Oricât de multe decizii bune ia pe plan economic, oricât de bine face lucrurile în Roma, indiferent de cât îmbunătățește viața în imperiu, în cele din urmă unul din rolurile importante ale împăratului este să apere imperiul.</p>

<p>E greu să-ți dai seama când locul în care te afli este un punct de maxim al societății în care trăiești. Spre deosebire de istoria citită, istoria trăită n-are viitor, și oamenii care trăiau sub Alexandru Severus nu aveau cum să-și dea seama că trăiesc la apogeu, pe marginea prăpastiei. Pentru ei totul pare ca de obicei - după un împărat neconvingător vine unul care să pună lucrurile la loc în ordine; nimic neobișnuit, s-a mai întâmplat. După Commodus, Pertinax, apoi Septimiu Severus. După Caracalla, Macrinus, după Elagabal Alexandru, e normal, nu?</p>

<p>Ce se poate întâmpla rău în momentul în care pui la conducere un puști de doar 14 ani? Mai ales dacă acesta e foarte implicat în cultul unei zeități mai puțin populare la Roma, și e foarte decis să aducă acel cult în prim-planul panteonului roman? Multe și puține în același timp; timp de patru ani Roma devine jucăria unui adolescent și lucrurile Hmmm, cum să zicem? Derapează.</p>

<p>Cu Caracalla mort în Siria, imperiul e din nou în criză. Fără moștenitor desemnat, fără un pretendent clar la tron, imperiul e din nou în mare pericol de un nou război civil. Două elemente diferă, de data asta, însă. Primul: majoritatea trupelor sunt concentrate în Siria, pentru campaniile pe care le plănuia Caracalla. Al doilea: Caracalla și-a eliminat orice potențial adversar sau pretendent când a epurat tabăra lui Geta. Crud? Da. Eficient? Da. Dar un moment de mare confuzie pentru imperiu, acum că Caracalla a dispărut?</p>

<p>În acest episod închidem povestea lui Caracalla - tiran sângeros sau împărat șiret, depinde cum doriți să-l caracterizați. În mod paradoxal, domnia lui Caracalla va deveni în timp punct de referință pentru vremuri mult mai bune - nu pentru Alexandrieni, desigur, și nici pentru parți, care au un motiv special să nu-l aibă prea tare la inimă pe Caracalla. Probabil cea mai mare reușită a lui va fi extinderea cetățeniei romane la toți locuitorii teritoriului Romei - o decizie realizată pentru câștiguri imediate, dar cu efecte profunde pe termen lung.</p>

<p>În urma lui Septimiu Severus lucrurile par să fie bine puse la punct. A lăsat imperiul pe mâna a nu unul ci doi moștenitori în putere, unul din ei conducând deja alături de el imperiul și purtând numele ilustru de Marcus Aurelius Antoninus. Doar că în lipsa echilibrului adus de tată, frații nu par să se înțeleagă atât de bine cât ar fi trebuit, și nici chiar mama lor nu reușește să-i împace.</p>

<p>Încheiem în sfârșit discuția despre Septimius Severus, considerat de mulți ultimul bun împărat - dovedind grijă pentru imperiu și încercând să ofere un pic de stabilitate care o să pară un mare lux pe viitor. Propaganda imperială lucrează și ea din greu: dacă lucrurile nu sunt perfecte măcar ni se dă impresia că ar fi. Face tot posibilul să lase imperiul pe mâini bune; îi pregătește pe copiii lui pentru conducere, îi avansează în pozițiile corecte, și, în ciuda bolii lui (se știe de gută, dar e posibil să fie vorba și de altceva) duce o guvernare competentă împreună cu fiii săi, Antoninus și Geta.</p>

<p>Vorbim despre cariera lui Septimius Severus după terminarea războaielor civile - o viață dedicată consolidării granițelor și campaniilor militare. Severus își arată adevărata față senatorilor, după care îi fierbe la foc mic, trimițând scrisori de amenințare din campaniile militare pe care le are. Care nu sunt puține la număr - lui Severus îi place mai mult viața alături de legiuni decât viața la Roma, și petrece foarte puțin timp în capitala imperiului.</p>

<p>Continuăm astăzi povestea lui Septimius Severus care tocmai vine după un obositor război cu Niger, favoritul populației romane. Severus nu stă foarte mult pe gânduri și își arată aprecierea față de colegul lui de împărăție, Decimus Clodius Albinus, trimițându-i multe legiuni ca gardă de corp, ba, mai mult, prezentându-se în persoană cu ele pentru a se asigura că le primește exact cum își dorește.</p>

<p>Septimius Severus nu are de obicei asociate titluri mărețe precum Optimus al lui Traian, și poate pe bună dreptate. Cariera lui nu este strălucită - într-un vid administrativ creat de paranoia lui Commodus, chiar și-un general mediocru poate să devină remarcat, și Severus nu este neapărat remarcabil prin cariera lui. De origine din Cartagina, se folosește și de prestigiul rudelor sale pentru a urca <em>cursus honorum</em> - și este unul din cei care-și cumpără de la Cleander un titlu de consul în anul în care acesta vinde titlul de consul ca pe covrigi calzi. Când Didius Julianus își cumpără tronul are norocul să fie generalul cel mai apropiat de Roma, și se folosește de acest avantaj cu măestrie. Este tenace, și-și urmărește scopurile fără prea multe scrupule. Se mișcă atât de rapid încât dă impresia că totul e doar o stratagemă pregătită din timp.</p>

<p>Chiar dacă noi o să vorbim despre Pertinax și Didius Julianus, personajul principal din povestea de astăzi este Garda Pretoriană. Garda este o forță de elită, întreținută ca o forță de elită în ciuda faptului că nu e în mod normal angajată în operațiuni militare. Garda are cel mai bun echipament, și, teoretic, cei mai buni soldați, oamenii care asigură paza împăratului.</p>

<p>Începem noul sezon cu o mică recapitulare - o întoarcere în timp, care ne va reaminti câteva episoade importante din viața imperiului înainte de moartea lui Commodus. Pertinax este unul din cei mai importanți oameni din imperiu din această perioadă, strângând aproape involuntar popularitate și atenție. Așa că în momentul în care complotul contra lui Commodus a reușit, complotiștii s-au întors către unul din oamenii care puteau să capteze atenția și să primească respectul cuvenit unui împărat din partea mulțimii.</p>

<p>Un episod special - ne întoarcem după un pic mai bine de jumătate de an de pauză, ceva mai odihniți, ceva mai relaxați, și reluăm podcastul cu un invitat special. Pe Călina o știți de la <a href="https://istoria-romaniei.ro" target="_blank">Istoria României</a> - și dacă nu o știți atunci merită să puneți mâna să ascultați podcastul ei, pentru o poveste concentrată, sintetică, ce ar putea suplimenta lecturile pentru învățat Istoria României. Un podcast care ne-a făcut și nouă treaba mai ușoară, pentru că de fiecare dată când ni se reproșa că ne lungim un pic prea tare îi puteam direcționa pe ascultători spre podcastul Călinei.</p>

<p>În acest episod vorbim despre a doua parte a perioadei lui Commodus și încercăm să ne dăm seama de motivele pentru care lucrurile o iau razna. Commodus nu e neapărat un manager extrem de rău al imperiului, deși e evident încurcat de neînțelegerea responsabilităților pe care le are la nivel economic și social. Conflictele lui cu Senatul nu sunt în stare să-i aducă un mare serviciu, și cu cât se adâncesc mai tare conflictele, cu atât mai tare lucrurile merg împotriva lui.</p>

<p>Cred că o mare parte din noi știm despre Commodus mai degrabă prin viziunea regizorală a lui Ridley Scott, ca împăratul ahtiat de putere și de lupte gladiatoriale care ajunge să își întâlnească inamicul pe care îl credea omorât. Chiar daca Gladiatorul spune o poveste interesantă care a atras multă lume, foarte puțin din acest film are legătură cu realitatea. O să începem explorarea moștenirii ultimului din seria celor <em>cinci împărați buni</em> cu urmașul lui direct, Lucius Aelius Aurelius Commodus.</p>

<p>Și iată cum ajungem la final cu povestea filosofiei din Grecia Antică. Nu pentru că am ajuns în punctul în care filosofia se termină, ci, din contră, pentru că am ajuns în locul de unde am început, adică la Marcus Aurelius.</p>

<p>Există un dezechilibru între felul în care percepem astăzi noțiunea de hedonism (un abandon aproape total în favoarea plăcerilor imediate) și felul în care se prezenta hedonismul în epoca antică. Epicur este cel mai bun exemplu în sensul acesta; el duce mai departe ideile școlii cirenaice pornind o mișcare filosofică surprinzător de conservatoare, centrată în jurul ideii că singurul lucru pozitiv în viață este plăcerea fizică, în același timp redefinind ideea de plăcere într-un fel în care să facă moderația motiv central al filosofiei sale.</p>

<p>Continuăm plimbarea noastră prin școlile de gândire din Grecia antică cu poate unul din cei mai celebri ciudați ai filosofiei. Diogene din Sinope e cel care îi spune lui Alexandru cel Mare să se dea la o parte din soarele lui, că-l deranjează, și își petrece timpul într-un butoi în Atena.</p>

<p>Aristotel a rămas probabil cel mai influent filosof din toate timpurile. Dacă Socrate a schimbat filosofia, iar Platon i-a notat-o, Aristotel a sistematizat, într-o manieră pragmatică, munca celor doi. Chiar dacă unele voci îl numesc rebel al Academiei, Lyceumul lui Aristotel rămâne un continuator al tradiției Academice, iar Aristotel însuși se numește platonist.</p>

<p>Aristotel Stagiritul cunoscut vreme de 2000 de ani ca Filosoful, e cel mai de succes elev al lui Platon, acel elev care nu doar că își întrece maestrul, dar și îl pune într-un con de umbră. Cu abordări pragmatice, Aristotel pune bazele cercetării științifice, definind abordarea empirică, implicându-se în nenumărate domenii.</p>

<p>Într-un tur de forță, ne întoarcem atenția către probabil cea mai influentă scriere a antichității - dialogul despre justiție și despre orașul drept al lui Platon. Discutăm, în prealabil, de cosmogonia din Timaeus, și introducerea sau rezumatul pe care îl face Platon prin Socrate în acel dialog; în Republica personajul principal e tot Socrate, care explică felul în care vede orașul ideal al dreptății, Kallipolis. Un act necesar pentru a înțelege evoluția gândirii politice pe viitor, dar și un moment excelent de reflecție asupra configurației statelor - asupra valorii democrației, în cea mai importantă critică a acesteia. Pentru unii utopie, pentru alții o distopie, Republica e considerată de mulți capodopera lui Platon; chiar dacă nu e ideea finală despre orașul ideal, idee prezentată în Legile, regăsim aici câteva idei influente care de-a lungul timpului vor fi reinterpetate la infinit.</p>

<p>E foarte improbabil ca cel mai mare filosof al lumii să fie numit Matahala - dar întâmplarea a fost ca Aristocles, fiul lui Ariston și al Perictionei, să fi rămas în istoria fix cu porecla lui, Platon - matahala, om lat în umeri. Asta pentru că înainte de a fi filosof, Platon a fost și un atlet ambițios - participând la jocurile Isthmului și la jocurile Pythiene. Totuși, această matahală a devenit cel mai studiat filosof, singurul om ale cărui scrieri s-au păstrat aproape 2500 de ani intacte - întreaga filosofie fiind considerată doar un comentariu la dialogurile lui Platon.</p>

<p>În acest episod continuăm cu mica istorie a filosofiei europene cu Socrate - dar pentru a vorbi despre Socrate va trebui să punem întâi contextul în față - vorbim așadar despre Grecia lui Socrate, despre războaiele peloponesiace și căderea democrației ateniene.</p>

<p>Continuăm povestea filosofiei uitându-ne un pic mai departe de Pitagora; ne uităm la Heraclit, un filosof din Efes, un pic mizantrop, care propune teza că totul e în mișcare, și că niciun om nu calcă de două ori în același râu. Răspunsul la Heraclit e dat de eleații lui Parmenide care, poate și sub influența lui Pitagora, sugerează că universul e o sferă în care mișcarea e imposibilă, fiind doar o iluzie a simțurilor. Chiar dacă pare contraintuitiv, Zenon și Melissus vin cu argumente destul de serioase - și vorbim un pic și despre paradoxurile propuse de Zenon.</p>

<p>Săptămâna asta începem o scurtă istorie a filosofiei (europene). Evident, e un domeniu în care noi înșine suntem neofiți; dar este o explorare fascinantă a unui subiect important pentru ceea ce încercăm să facem. Descoperim o lume bogată în idei, în care niște oameni extraordinari abordează cu mult curaj un nou mod de gândire.</p>

<p>În primul rând, o reușită - două episoade despre Marcus Aurelius în care nu i-am zis Marcus Antonius deși îl mai cheamă și Antoninus. Nino! În al doilea rând, continuăm povestea lui Marcus Aurelius după declanșarea ciumei - probabil unul din cele mai puternice și destabilizatoare evenimente ale epocii. Totul, dar totul va fi atins de ciumă, că vorbim despre oameni, societate, economie, armată. Și Marcus Aurelius pare într-adevăr să vadă capătul scurt al paiului. Un principe educat pentru a administra un imperiu pacifist, a devenit unul din cei mai buni conducători militari - fără voie sau dorință personală.</p>

<p>Împăratul din această perioadă despre care se scrie cel mai mult este, de bună seamă, Marcus Aurelius. Din mai multe motive - în primul rând pentru că ne supraviețuiesc scrisorile pe care le schimbă cu profesorul lui, Marcus Cornelius Fronto, dar ne supraviețuiesc și cugetările sale, care ne dau o imagine complexă, tridimensională a împăratului.</p>

<p>L-am lăsat pe Hadrian în vârful imperiului pentru că nu ne-am îndurat să îl omorâm în episodul anterior. Asta și pentru că finalul lui Hadrian vine într-o cu totul altă lumină și tonalitate decât cea în care l-am prezentat în episodul anterior. Suferința nu e un lucru ușor, și schimbă puternic datele problemei. Dar, credem noi, apar la suprafață și semnele unui comportament abuziv care nu deranja cât Hadrian nu stătea în Roma. Când stă în Roma, însă</p>

<p>Publius Aelius Hadrianus e al doilea împărat cu rădăcini provinciale - un împărat care va schimba fața imperiului și va redefini pe termen lung paradigma imperială romană. Supranumit Graeculus - grecușorul, scopul lui pare să fie includerea provincialilor și a unei culturi Helenistice comune sub supervizarea Romei. Creează orașe provinciale, muncipia, semi-autonome cu propriile legi și obiceiuri, în locul impunerii coloniilor romane cu constituția romană. Probabil orientarea asta spre provincie e văzută cu ochi răi la Roma, dar asigură stabilitatea imperiului pe termen lung - fiind primul care e mai degrabă centrat pe Imperiu, nu spre orașul Roma.</p>

<p>Vorbim în acest episod despre realizările lui Traian - despre proiectele de infrastructură, despre construcțiile monumentale pe care le ridică, mare parte cu banii Daciei. Vorbim și despre ambițiile lui, despre relația cu aristocrația romană, și despre faptul că, în cele din urmă, este cel care ajunge să fie numit Optimus Princeps - cel mai bun dintre principi.</p>

<p>Cât poți rezista unui agresor care îți cere să fii legat de mâini și de picioare și ți-a luat deja o mare parte din regatul pe care-l stăpânești? Nu foarte multă vreme, motiv pentru care Decebal, după ce încheie o pace cu Traian, caută să-și strângă un cerc de aliați.</p>