#152 - Alexandru Severus - pe marginea prăpastiei

E greu să-ți dai seama când locul în care te afli este un punct de maxim al societății în care trăiești. Spre deosebirede istoria citită, istoria trăită n-are viitor, și oamenii care trăiau sub Alexandru Severus nu aveau cum să-și deaseama că trăiesc la apogeu, pe marginea prăpastiei. Pentru ei totul pare „ca de obicei” - după un împărat neconvingătorvine unul care să pună lucrurile la loc în ordine; nimic neobișnuit, s-a mai întâmplat. După Commodus, Pertinax, apoiSeptimiu Severus. După Caracalla, Macrinus, după Elagabal Alexandru, e normal, nu?

Senatul îl iubește pe tânărul împărat și (mai ales) echipa lui administrativă. Cu o abordare mult mai echilibrată, cudecizii corecte și bune mai ales pentru clasa senatorială, cu o implicare mai serioasă a întregului senat, careparticipă cu un consiliu la cele mai importante decizii ale împăratului. Nu e un lucru deloc rău, și toată lumea are decâștigat - și imperiul, și senatorii, poate mai puțin cei care trebuie să muncească și care au la dispoziție doar treiopțiuni: o semi-sclavie cu muncă continuă toată viața, legiunea sau tâlhăria la drumul mare.

În acest episod ne despărțim și de Lucius Cassius Dio - un istoric inegal, dar în același timp o resursă neprețuită.Sigur, aflăm de la el că Nilul izvorăște din Atlas, dar fără el (și rezumatele la cartea lui care ne-au rămas) probabilam fi fost mult mai săraci în detalii și informații despre epocile pe care le-a acoperit. Mulțumim, Lucius (ne zicem penumele mic că deja ne cunoaștem bine), fără tine va fi mai greu.