
Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru
164 episodes — Page 3 of 4
Episodul 63, invitat Augustin Lazăr: Marile dosare nerezolvate ale României
miercuri, 13 august. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinIon Iliescu a fost înmormântat cu funeralii de stat și zi de doliu național, cu toate ca e acuzat de crime contra umanității în două mari dosare, Revoluția și Mineriada. Cine a pus la cale strategia de temporizare și tergiversare a acestor dosare traumatice pentru memoria socială a României, cărora li se poate adăuga și dosarul 10 august? Ce înseamnă aici presiunea politicului în justiție? Augustin Lazăr, fost procuror general al României, cel care și-a cerut iertare pentru acesta întârziere a dreptății, la Punctul pe știri.
Episodul 62, invitat, Armand Gosu: Eternul pericol rusesc
vineri, 8 august. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinSuntem o țintă majoră, va fi o imixtiune fără precedent în alegeri, trebuie să luăm măsuri să oprim oamenii Moscovei. O spune președinta Maia Sandu, înaintea unor alegeri complicate la Chișinău. Un lucru bun e ca România a schimbat președintele și, măcar oficial, nu încurajează niciun pion rusofil. Dar asta nu înseamnă ca ne facem curățenie și acasă, câtă vreme serviciile de informații sunt în aceeași paradigmă militarizată. E una dintre cauzele de cursă lungă ale emigrării masive, iar dacă Rusia ar intra mâine în București, vechi oameni din vechi structuri ne-ar explica la televizor ca nu e așa rău. Istoricul Armand Goşu, la Punctul pe știri.
Episodul 61, invitată Laura Stefan: Fațetele corupției
vineri, 1 august. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinCorupția de supraviețuire a lăsat guvernul Bolojan fără un vicepremier. A rămas Marian Neacșu, în cazul căruia însă premierul ne spune că ar trebuie să funcționeze reabilitarea. Justifică stabilitatea politică un dublu standard? Nu avem mult timp de gândire, pentru că un alt război deschis e pe scenă: între justiție și politic, după decizia anunțată de Ilie Bolojan de a regândi sistemul de pensii speciale ale magistraților. Până una, alta, anti-corupția pare mai aprigă în Ucraina, unde, deși sunt loviți de bombele Rusiei, oamenii protestează pentru a se asigura că lupta anti-corupție nu va fi încetinită. Pentru că așa e, corupția lovește chiar fundamentele democrației. Laura Ștefan, expert anti-corupție, la Punctul pe știri.
Episodul 60, invitat Andrei Ursu: Interferente si externalizarea vinovatiei
joi, 31 iulie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinAu fost rușii, a fost KGB sau mai degrabă securiștii noștri rezistenți? O întrebare care s-a tot pus, despre Revoluția din 1989 și anii tulburi care i-au urmat, în care o societate traumatizată a fost nevoită să coabiteze cu fostii nomenclaturiști și securiști, care acum construiau capitalismul (de cumetrie). Cui folosește externalizarea vinovăției, chiar și azi, când iarăși avem rapoarte ca au fost rușii în alegeri, dar avem și date cā au fost și ai noștri. Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, ucis de Securitate, la Punctul pe știri.
#59. Daniel Șandru: Este nostalgia pentru comunism o amenințare reală la adresa democrației românești?
Ceaușescu cel bun și obuzul care ne trece pe la ureche. Aproape jumătate dintre români valorizează pozitiv comunismul - și pe Nicolae Ceaușescu, dictator - prin comparație cu democrația în care trăiesc astăzi. Doar ca lucrurile sunt mai complicate: unele povești despre comunismul bun sunt create în laboratorul Securității târzii, altele în cele ale extremismului recent și nici Rusia nu e tocmai inocentă. Am trăit-o pe pielea noastră când Calin Georgescu era cât pe ce să ne ducă înapoi în istorie și în geografie. Politicienii însă nu sunt așa îngrijorați, deși tocmai ei ar trebui să fie. Sunt în pericol și nu-și dau seama, iar glonțul care ne trecea pe la ureche e ditamai obuzul. La Punctul pe știri, Daniel Șandru, directorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc.miercuri, 25 iulie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin Turcin

Punctul pe stiri cu Magda Gradinaru Episodul 58, invitat, Mihai Demetriade: O discutie despre miscarea legionara
miercuri, 18 iulie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinMișcarea Legionară e moartă și îngropată, am fi putut spune, dacă nu am fi fost cât pe ce să facem un salt mare înapoi în istorie și unul și mai mare spre Est, odată cu apariția cu Călin Georgescu și a tot felul de personaje neolegionare din jurul lui. Așa că, iată-ne, vorbim iarăși despre legionari și mitizarea lor, despre grupurile de rezistență din munți și despre cum punem nuanțele. Președintele Nicușor Dan și-a dorit o mai bună definire a termenilor și îl aduce în discuție chiar pe Eminescu. Există legionarul rău și legionarul bun, pentru că a fost anticomunist? Istoricul Mihai Demetriade, la Punctul pe știri.

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru, Episodul 57, invitat, Alexandru Bălășescu: Subculturi, generații, festivaluri
miercuri, 16 iulie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinUn adolescent care sare de la înălțime, provocat de artistul de pe scenā. Scandări cu "Ceaușescu" și discuțiile despre subculturi, generații și copiii pe care părinții îi lasă la festivaluri, dar de multe ori nu îi lasă să meargă singuri la școală. De la Woodstock la Beach, please, un dialog așezat cu antropologul Alexandru Bālāşescu.

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru, Episodul 56, invitat, Siegfried Mureșan: Reforme și moțiuni
Vineri, 11 iulie. Durata: 30 minuteProducător: Sorin TurcinDeficitul a fost cu premeditare, așa cum arată o serie de documente publicate de Europa liberă: președintele și premierul din epocă, Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu, știau ca dacă nu iau măsuri urgente, România va ajunge pe buza prăpastiei. Am evitat acum căderea, cu o primă serie de măsuri de austeritate. Am fi putut însă o evităm absorbind banii europeni, dacă nu ne-am fi blocat în pensii speciale. În acest context în care România se străduiește să recupereze din PNRR, un eurodeputat român a inițiat o moțiune de cenzură contra președintei CE Ursula von der Leyen, o moțiune neasumată de vreun grup, dar care a reușit totuși să o aducă pe von der Leyen în plenul Parlamentului European. A venit în forță, a denunțat extremismul inițiatorilor și folosul pe care îl aduc Moscovei. Invitat este Siegfried Mureșan, negociator șef pentru bugetul UE.
Punctul pe știri cu Magda Gradinaru, Episodul 55, invitati Iulia Joja si Cosmin Popa: Reforma serviciilor de informații
Punctul pe știri, un podcast cu Magda Grădinaru, marca Rock FM. Suntem asaltați de știri, informații și dezinformații din toate părțile. E greu de găsit o cheie de interpretare a tuturor în actualitatea agitată la care suntem martori și din care facem parte. Jurnalista Magda Grădinaru și invitații ei vor încerca să pună evenimentele în context, să pună întrebările de care avem nevoie și să formuleze răspunsuri posibile. Un dialog inteligent, relaxat și necesar.
Punctul pe știri cu Magda Grădinaru, Episodul 54, invitată Alina Dolea: Revoltele anti-romanesti din Irlanda de Nord. Contexte
vineri, 27 iunie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinCe s-a întâmplat în Ballymena, un orășel din Irlanda de Nord, pornit parcă intr-o prigoană împotriva imigranților români, după ce doi tineri de origine română au fost arestați, acuzați ca au agresat sexual o adolescentă? O poveste complexă, care se poate pierde pe drum, dacă nu înțelegem contextul local, faliile sociale și identitare, așa-numitele ziduri ale păcii care separă cartiere în care locuiesc catolici de cele în care locuiesc protestanți. Și mai pixelată e diaspora românească, pe care o etichetăm de acasă mai degrabă cu formule denigratoare, dar care de fapt trage după ea, în lumea largă, problemele de acasă? O discuție cu Alina Dolea, șefā de catedrā la Facultatea de Media și Comunicare Bournemouth.
Punctul pe știri cu Magda Grădinaru Episodul 53, invitat Corneliu Bjola: Între un guvern greu născut și amenințarea Rusiei
Rusia e tot mai violentă, bombardează blocuri și ținte civile, dar nu frânează nici războiul informațional. Îi convin și asasinatele politice din SUA, chiar și revolta locuitorilor dintr-un oraș din Irlanda de Nord i-ar putea servi retoricii. Între timp, facerea guvernului de la București a fost tot mai grea și pericolul extremist e tot aici: ce facem cu AUR, dacă boicotează ordinea constituțională a țării? E întrebarea pe care o pune invitatul de la Punctul pe știri, profesor de diplomație digitală de la Oxford, Corneliu Bjola.
Punctul pe știri cu Magda Grădinaru Episodul 52, invitată Carmen Gavrilă: Butoiul cu pulbere Israel - Iran
Suntem pe muchia unui război tot mai generalizat, după ce Israelul a declanșat operațiunea Leul care se ridică, prin care intenționează nu doar oprirea înarmării nucleare a Iranului, ci și o schimbare de regim la Teheran. Sunt voci care spun că premierul Netanyahu obține și o deturnare a atenției de la situația umanitară tot mai dramatică din Gaza. Pe de altă parte, un Iran cu armă nucleară nu convine nimănui, nici statelor occidentale, nici celor arabe. Dar ar accepta iranienii o schimbare de regim din afară și mai ales o revenire a familiei fostului șah? Invitată la Punctul pe știri este Carmen Gavrilă, vorbitoare de persană, fost corespondent RRA în Iran și state arabe din Orientul Mijlociu.
Punctul pe știri cu Magda Grădinaru Episodul 51, invitată Laura Ștefan: Prea mult sau prea puțin SRI?
Până să vină partidele cu un program economic coerent, președintele Dan ar vrea ca de evaziunea fiscală să se ocupe inclusiv SRI. Aceleași servicii de informații care l-au lăsat pe Călin Georgescu să crească și care ar trebui să fie mult mai vigilente acum, când războiul hibrid dus de Rusia ne ia tot mai mult ca țintă. Până una alta însă, CCR ia decizii care ne întorc în timp. Laura Ștefan, expert anticorupție, la Punctul la știri.
Punctul pe știri cu Magda Grădinaru Episodul 50, invitat Christian Năsulea: România, între majorări de taxe și de nervi
Abia ieșită din alegeri prezidențiale care au dus țara intr-o stare de anxietate generalizată, România pare pe pragul unei crize de isterie. Ba crește impozitul, ba TVA, ba se inventează taxe noi ori doar cu nume înșelător. Celor care câștigă mai mult, li se pretinde solidaritate, doar că nu e clar cu cine: cu partidele care au dus România în criză? Cum facem însă cu statul? Invitat la Punctul pe știri este profesorul de economie Christian Năsulea.
Punctul pe știri cu Magda Grădinaru Episodul 49, invitat Cosmin Popa: Nu decuplați centurile!
vineri, 29 mai. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinÎn disprețul Moscovei: Rusia a încercat să deturneze România în cel mai grotesc mod cu putință: prin cuplul Cālin Georgescu - George Simion. Asta arată disprețul Moscovei față de România, dar nu înseamnă cā și-a pierdut interesul. Din contrā, centurile de siguranță trebuie să rămână, Kremlinul va investi și mai mult în destabilizarea țării. La Punctul pe știri, istoricul Cosmin Popa.
Punctul pe știri cu Magda Grădinaru, Episodul 48, invitat Mihai Razvan Ungureanu: Cum si de ce s-au dezvoltat fenomenele neolegionare
vineri, 23 mai. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinÎntre Servicii și politic: Românii nu au dat foc la casă, au fost însă pe aproape. Și mai aproape au fost însă decidenții politici, care au lăsat ani de zile ca fenomene neolegionare, focare extremiste și personaje care în cele din urmă l-au dat pe Călin Georgescu să rămână "la liber", deși informații de la Servicii au fost. Refacem contextul istoric, cauzele și efectele cu care rămânem cu Mihai Răzvan Ungureanu, istoric, fost prim-ministru și fost șef al SIE.
Punctul pe știri cu Magda Gradinaru, Ediție specială, invitat: Andrei Pleșu
Miercuri, 21.05.2025Producător Sorin TurcinRomânia mai scapă o tură. Am scăpat și de data asta, ne-a trecut glonțul pe la ureche, mămăliga totuși explodează la români. A doua zi după alegeri, țara, deși fracturată și cu probleme cronice de rezolvat, a mers, așa cum a îndemnat-o noul președinte, la muncă. Despre noua ispravă politică a poporului român, o ediție specială cu filosoful Andrei Pleșu, la Punctul pe știri.
Punctul pe știri cu Magda Gradinaru, Episodul 46, invitat Cristian Preda: Neutralitatea BOR în alegeri, dar cu Teodosie
Episodul 46Producator Sorin TurcinBiserica Ortodoxă Română a transmis că e neutră politic și nu înclină balanța spre niciun candidat. Între timp, cu cât George Simion e reprezentat la dezbateri de un scaun gol, cu atât apare mai des Călin Georgescu, pentru care Simion e "un porotejat mai tânăr". Cu ce avem de-a face și care e scenariul optimist? A recuperat Nicușor Dan decalajul? Un dialog cu profesorul de științe politice Cristian Preda, invitatul Magdei Grădinaru la Punctul pe știri.
Punctul pe știri cu Magda Gradinaru, Ediție specială, invitat: președintele interimar Ilie Bolojan.
Punctul pe știri cu Magda Grădinaru.Ediție specială, invitat: președintele interimar Ilie Bolojan.
Punctul pe știri cu Magda Gradinaru, Episodul 44, invitata Elena Calistru: Revolta electoratului
vineri, 9 mai. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinPrimari uluiți ca oamenii nu-i mai ascultă și cā, deși a făcut drumuri și a vopsit garduri, electoratul nu mai votează cum spune primarul. Asta a văzut pe teren Elena Calistru de la Funky Citizens, la primul tur. A fost un vot contra partidelor mamut, dar ce înseamnă asta pentru turul doi, unde nici PSD, nici PNL nu mai au candidat? 8 zile până la alegeri, vreme în care la Bruxelles se vorbește despre banii pe care România ar putea să-i rateze.
Punctul pe știri cu Magda Gradinaru, Episodul 43, invitat Radu Burnete: Cum se vede criza politică în portofele
vineri, 9 mai. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinLeul se devalorizează văzând cu ochii și cu buzunarele, iar instabilitatea politică ne duce pe buza recesiunii. Putem opri criza sau calul care trage trebuie pedepsit și vedem ce va fi după? Radu Burnete, director executiv Confederația Patronală Concordia explică la Punctul pe știri de ce devalorizarea leului nu a mai putut fi oprită și de ce oamenii de afaceri ar trebui acum să vorbească cu voce tare.
Punctul pe știri cu Magda Gradinaru, Episodul 42, invitata Elena Stancu: Votanții din diaspora
vineri, 9 mai. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinSunt așa-numitele bandante care au preferat să lucreze din greu în alte țări, pentru a scăpa de violența domestică de acasă. Sunt români care au plecat pentru a avea acces la tratament medical ori la educație pentru copiii lor, cu diverse afecțiuni. Sunt și cei cu opt clase, furioși pe țara în care părinții lor nu și-au permis să plătească transportul școlar. Sunt ei extremiști? Se răzbună pe cei rămași acasă cu votul lor pentru George Simion? Sau, mai degrabă, e un semnal de alarmă cā în România e insuportabil pentru mulți să trăiască? Despre votul la firul diasporei, cu Elena Stancu, jurnalist Teleleu, care merge, cu rulota, de ani de zile în comunitățile românești din afara țării.
Punctul pe știri cu Magda Gradinaru, Episodul 41, invitat Dorin Dobrincu: Ce fel de campanie a fost?
vineri, 2 mai. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinCu Biblia la vedere, se încheie campania electorală, una în care am aflat mai puține despre proiectele prezidențiale ale celor 11 candidați, și mai multe despre slăbiciunile statului român. Un lucru pare cert, vremuri grele stau să vină după alegeri, dar dificultatea lor are grade, în funcție de cine va ajunge la Cotroceni. La Punctul pe știri, am analizat cu istoricul Dorin Dobrincu ultima sută de metri a campaniei și temele mari care mai mult nu au fost.
Punctul pe știri cu Magda Gradinaru, Episodul 40, invitat Radu Vancu: E momentul comunicării. Vocile tuturor trebuie auzite
Miercuri, 30 aprilie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinNu mai vorbiți, mai bine stați deoparte, nu ați văzut ce s-a întâmplat atunci când l-ați susținut, de pildă, pe Traian Basescu?". "Toți sunt la fel, aceeasi mizerie". Și totuși, nu, răul are grade, ticăloșia are grade și e întotdeauna rea. Iar atunci când vezi ca un scenariu rău se poate întâmpla, ție și țării, trebuie să vorbești cu voce tare. Acum suntem intr-un astfel de moment de răscruce, chiar dacă e nedrept ca istoria să ne pună iar în fața alegeri care nu ne sunt confortabile. O conversație cu scriitorul Radu Vancu, unul dintre marii apărători ai libertății și deopotrivă ai frumuseții.
Punctul pe știri cu Magda Gradinaru, Episodul 39, invitat Eugen Hriscu: Lupta cu drogurile - pierdută, sau nici nu a început cu adevărat?
Vineri, 25 aprilie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinUn tânăr moare în urma unui cocktail de droguri, iar agonia lui e transmisă live, pe TikTok. Au pierdut autoritățile lupta contra drogurilor? Părinții se tem să-și știe copiii în afara casei, iar acasă stau cat mai mult captivi rețelelor sociale. Nu stăm bine, educām cu biciul și starea psihică a societății e tot mai prăbușită. Invitat este psihiatrul Eugen Hriscu, specialist în prevenirea și tratamentul dependențelor.
Punctul pe știri cu Magda Gradinaru, Episodul 38, invitat Gabriel Liiceanu: Un nou apel catre lichele
Vineri, 25 aprilie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinRușinați-vă, stați deoparte, nu mai folosit cuvinte ca democrație și popor, le scria acum 35 de ani lichelelor comuniste, politicieni care voiau să se rebuteze în democrația fragilă. Lichelele însă s-au organizat, și în ultimele decenii și tot încearcă să se mențină sau ajungă la putere și la resurse. Cine sunt ele? Și cu care dintre candidații la prezidențiale Gabriel Liiceanu nu ar vota? Un nou apel, la 35 de ani, pentru ca, spune Gabriel Liiceanu, poporul român e mai bun în fibra lui morală decât clasa politică.
Punctul pe știri, cu Magda Gradinaru, Episodul 37, invitat Mihai Chiper: Poarta Focsanilor - călcâiul lui Ahile
Joi, 24 aprilie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinPoarta Focșanilor e livrată conducerii NATO ca un „centru de gravitate" pentru stabilitatea Europei, dar francezii care au cartografiat-o spun că, din contra, e călcâiul lui Ahile. În cazul celui mai rău scenariu al unui atac dinspre Rusia, Moldova este cedată fără apărare, iar aliații nu au timp și nici infrastructură să ajungă să ne ajute. Important e să apărăm București/Muntenia, restul sunt teritorii care funcționează ca un fel de vestă antiglonț. Mai ales Moldova, potrivit cutumei care spune că „Moldova nu se poate apăra". Această cultură care ni se transmite dinspre politic, a lipsei de rezistență, va conta mai mult decât rachetele si tancurile pe care le avem sau nu. Iar relieful Moldovei nu e decât un pretext pentru lașitate, spune invitatul de la Punctul pe știri Mihai Chiper, istoric și membru fondator al Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei.
Punctul pe știri, cu Magda Gradinaru, Episodul 36, invitat Armand Goşu: Până unde poate merge Putin?
Vineri, 18 aprilie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinImaginea mamei ucrainence care mângâie mâna copilului ucis de bombele rusești a făcut înconjurul lumii. Nu l-a sensibilizat însă pe Donald Trump, care a blocat în G7 un vot de condamnare a atacului de la Sumî, chiar în ziua de Florii. Putin testează cât de departe poate merge; iar scenariul negativ e ca poate merge spre România, prin Odessa și Republica Moldova, mai ales cā practicile politice de la București intră tot mai mult în acea zonă gri care convine Rusiei. Despre Rusia și politica de la București, despre de ce jocul la două capete nu te scoate învingător mare în istorie, o ediție cu istoricul Armand Goşu.
Punctul pe știri cu Magda Gradinaru, Episodul 35, invitat: Oana Popescu-Zamfir: Analiza unei saptamani politice pline
Vineri, 11 aprilie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinO săptămână politică năbădoioasă, începută cu unul sau doi emisari trimiși de Marcel Ciolacu, pe persoană fizică, să ne pună bine cu MAGA și terminată cu USR și cei doi candidați ai săi: unul renegat, Elena Lasconi, celălalt recuperat, Nicușor Dan. Între timp, România se afundă în capcana că dacă îi dă unui bully ce aceasta cere, scapă nebătută, dar, de fapt, a doua zi ar putea lua o bătaie mai mare. Cert e că istoria se accelerează, regional se fac alianțe de securitate și chiar dacă există înțelegere că la București iar avem alegeri, nimeni nu ne poate aștepta. Oana Popescu-Zamfir, director executiv al organizației Global Focus, la Punctul pe știri.
Punctul pe știri cu Magda Gradinaru, Episodul 34, invitat: Christian Nasulea: Taxele lui Trump zguduie lumea. Cum reactionam?
Vineri, 11 aprilie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinNu mai avem chef de noi crize și totuși, iată-ne pe buza recesiunii. Războiul taxelor vamale declarat de Donald Trump mai ales aliaților scutură bursele și nici noi nu suntem la adăpost, trebuie să ne punem centurile de siguranță. Cum ne pregătim de recesiune și cum e mai bine să-i răspunzi lui Trump: dur, cum face China, sau chirurgical, ca UE. Profesorul de economie mondiala Christian Nāsulea, la Punctul pe știri.
Punctul pe știri, cu Magda Gradinaru, Episodul 33, invitat Victor Negrescu: Relația României cu Statele Unite
Vineri, 4 aprilie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinDacă ar avea cont de social media, România s-ar declara intr-o relație complicată cu Statele Unite ale Americii. Se iubesc, dar nu comunică suficient. Are însă România ce să pună pe masă sau e o soluție preluarea mesajelor MAGA la București? Despre relații complicate cu democrația liberală, cu electoratul, cu politicieni din generații noi, un dialog cu Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European.
Punctul pe știri cu Magda Grădinaru, Episodul 32, invitat Andrei Cornea: Fragilitatea democrației
Vineri, 28 martie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinCum moare o democrație atunci când mulți se bat pe privilegii și puterea de grup? Pornind de la democrația ateniană, ajungem la lecția pe care, ironic, tocmai România o poate da acum Statelor Unite ale Americii. Bonus: când a declarat România război SUA. Invitat este filosoful Andrei Cornea, cel care îl retraduce pe Platon în limba română.
Punctul pe știri cu Magda Grădinaru, Episodul 31, invitat Mihai Maci: Industria meditațiilor
Vineri, 28 martie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinMeditații pe bandă rulantă, o garanție a unui dosar social cât mai bun, un privilegiu sau altfel nu se poate, la școală nu învață nimic? Despre o industrie paralelă în care sunt implicați părinți, copii și profesori și pe care ministrul Educației o aruncă în curtea părinților, la Punctul pe știri, cu profesorul Mihai Maci.
Punctul pe știri, cu Magda Gradinaru, episodul 30 invitat Alexandru Bălășescu: Un serial-fenomen: Adolescenta. Explicatii si implicatii
Vineri, 21 martie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinCum ajunge un adolescent să fie radicalizat în manosferă, expus la mesaje despre masculinitatea sub asediu ale fraților Tate? Cazul din filmul Adolescență coruptă e unul maximal, însă realitatea de pe teren, adică de pe rețelele sociale, este și mai dură. De la tezele care speculează frica de înlocuire până la a vedea lumea compusă din cei ca tine, dușmanii și NPC-uri, personajele doar de ambianță, și regimurile politice autocratice, populiste, extremiste, pasul e ca și făcut. Oamenii nu mai votează persoane reale, ci avataruri. Invitat este antropologul Alexandru Bălășescu.
Punctul pe știri cu Magda Gradinaru, episodul 29, invitat Ioan Stanomir: Alegerile post-Georgescu
Vineri, 14 martie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinFārā Georgescu, dar cu un vot de dat. Cālin Georgescu e scos din joc, avem însă mulți alți candidați la prezidențiale și mai ales o societate radicalizată. Nu e treaba statului să verifice de ce oamenii votează chiar și când votul e fanatic, dar e treaba României să-și găsească un loc în lumea democratică și să înțeleagă harta lumii. Și dacă nu vrem, istoria mare se petrece și fără noi. Invitat este profesorul de științe politice Ioan Stanomir.
Punctul pe știri cu Magda Gradinaru, episodul 28, invitat Radu Hossu: Pacea vazută din Ucraina
Vineri, 14 martie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinViața și pacea pe front: Se vorbește despre planul de pace pentru Ucraina cu politicieni și analiști politici, cu istorici și alți comentatori. Dar cum se aude planul de pace în Ucraina, pe front și în viețile celor care, de trei ani, reinventează curajul? O pace justă, asta vor ucrainenii. O ediție specială cu activistul și corespondentul de război Radu Hossu.
Punctul pe știri cu Magda Gradinaru, Episodul 27, invitat Vladimir Tismaneanu: Conspirația generalilor de 100 de ani, o comedie neagră
Vineri, 7 martie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin Turcin6 martie 1945, ziua în care era instalat guvernul Petru Groza și începea coșmarul României, dictatura comunistă. Arc peste timp, în 6 martie 2025 aflam ca o grupare cu legături directe cu Moscova intenționa să ne scoată din NATO și chiar să schimbe numele țării: Geția. Hohotul de râs dispare însă: chiar și cu astfel de personaje, Moscova și tot felul de forțe retrograde interne au reușit să provoace pagube. Cum se vede totul din America, ne spune politologul Vladimir Tismaneanu, intr- o ediție specială a Punctului pe știri.
Punctul pe știri cu Magda Gradinaru, Episodul 26, invitat Stefan Popescu: România, în mijlocul furtunii
Vineri, 7 martie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinRomânia, între cei mai mari. Lumea pare scena unei încăierări generalizate: Donald Trump dă prima lovitură, premierul Justin Trudeau ripostează, răspunde și China și așa mai departe. Negocierile dure, care de obicei erau în spatele ușilor închise, acum sunt la vedere, și în tot acest tablou, România nu pare că stă bine. Geografia ne mai încurcă o dată, mai ales că intern, nu prea avem cu ce să parăm loviturile. Analistul de politică exernă Ștefan Popescu este invitatul acestei ediții.
Punctul pe știri cu Magda Grădinaru, episodul 24: România, încotro?
Punctul pe știri, un podcast cu Magda Grădinaru, marca Rock FM. Suntem asaltați de știri, informații și dezinformații din toate părțile. E greu de găsit o cheie de interpretare a tuturor în actualitatea agitată la care suntem martori și din care facem parte. Jurnalista Magda Grădinaru și invitații ei vor încerca să pună evenimentele în context, să pună întrebările de care avem nevoie și să formuleze răspunsuri posibile. Un dialog inteligent, relaxat și necesar.
Punctul pe știri cu Magda Grădinaru, episodul 24: Asaltul extremismului
Vineri, 21 februarie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinExtremiștii noștri sunt cei mai cei. O lună de Donald Trump și lumea veche se clatină: frații Tate, acuzați de agresiuni sexuale și altele, par a fi protejați de oamenii din echipa Trump, Cālin Georgescu primește un sprijin de la Elon Musk, JD Vance dā de pământ cu democrația liberală europeană. Cui îi folosește ca România să cadă?, o întrebare pe care o pune chiar invitatul ediției, Theodor Paleologu.
Punctul pe știri, cu Magda Gradinaru, episodul 23: Pacea domnului Trump
Vineri, 14 februarie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinPrintre decretele pe care le semnează pe bandă rulantă, Donald Trump vrea să semneze repede și pacea: în Gaza, dar după ce se golește de palestinieni și în Ucraina, după ce a vorbit pe îndelete cu Putin. Un dans în forță, greu de urmărit, mai ales că istoria prinde România iar pe picior greșit. Invitat este istoricul Cosmin Popa.
Punctul pe știri, cu Magda Gradinaru, episodul 22: Ecourile demisiei lui Klaus Iohannis. Și: Cui îi e frică de progresism?
Vineri, 14 februarie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinVestea demisiei lui Klaus Iohannis a creat confuzie în Parlamentul European. E din cauza Rusiei?, întreabă jurnaliști străini. La fel de multă confuzie a stârnit un alt președinte, Donald Trump, care a găsit nouă mare vrăjitoare a lumii, cauza tuturor relelor: progresismul. Ce e acela progresism și de ce bărbații tineri votează în număr mare politicieni radicali? Invitat este Nicu Ștefănuțā, vicepreședinte al Parlamentului European.
Punctul pe știri cu Magda Grădinaru, episodul 21: Bătălia pentru electoratul conservator
Vineri, 7 februarie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinVictoria lui Donald Trump le dă aripi "băieților răi" din politică, de la Viktor Orban al Budapestei la politicienii noștri, de acasă, care încep să vorbească despre patriotism energetic și despre familia tradițională, în goana după electoratul conservator. Totuși, e de remarcat stabilitatea: cu o criză pe zi care ar trimite acasă orice alt politician, premierul Marcel Ciolacu rezistă. Despre banii americani retrași, imitatorii lui Trump și ce facem totuși cu țara, la Punctul pe stiri. Invitatul Magdei Gradinaru e Sorin Ioniță, expert in politici publice.
Punctul pe știri, cu Magda Gradinaru, episodul 20: Coiful populismului
Vineri, 31 ianuarie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinFurtul coifului dacic de la Coțofenești i-a trimis pe politicienii români într-un concurs de populism și de demonstrare a atașamentului față de identitatea și simbolurile dacice. Mult mai ușor decât rapoarte serioase, clare, despre ce s-a întâmplat la scrutinul prezidențial anulat. Ce spune Comisia de la Veneția că nu e bine și ce vom face la alegerile viitoare, în care mulți se înghesuie să candideze? Invitatul Magdei Gradinaru la Punctul pe știri este politologul Cristian Preda.
Punctul pe știri cu Magda Gradinaru, episodul 19: Lumea divizată în noua domnie a lui Trump
Vineri, 24 ianuarie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinDumnezeu m-a salvat, să fac America măreață din nou. Cu acest mesaj mesianic începe Donald Trump al doilea mandat, unul în care e decis să-și impună viziunea asupra Americii. Și asupra lumii. O parte a lumii și-a pus centura de siguranță, o alta mărește viteza, sa fie în trenul Victoriei lui Trump. Invitatul Magdei Gradinaru este expertul în securitate Iulia Joja, profesor la Universitatea Georgetown și cercetătoare la Middle East Institute.
Punctul pe știri, cu Magda Gradinaru, Episodul 18: Atotprezentul Elon Musk
Vineri, 17 ianuarie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinOdată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, și Elon Musk vrea să-și crească puterea. Vrea influență politică, se arată interesat chiar de soarta alegerilor din România. Cine e Elon Musk și care e miza lui? O discuție cu profesorul de diplomație digitală de la Oxford Corneliu Bjola.
Punctul pe știri cu Magda Grădinaru, Episodul 17: Situația politică din România și viitoarea administrație Trump
Vineri, 10 ianuarie. Durata: 30 minuteProducător: Sorin TurcinSoluția nucleară a CCR, de a evita dezastrul unui președinte a cărui campanie, ne spun autoritătile, a fost manipulată chiar de un actor statal străîn, a fost interpretată la partide prin candidatura lui Crin Antonescu. Cel puțin deocamdată, pentru că urmează măsurătorile. Cert e că Marcel Ciolacu și-a securizat fotoliul de premier și a lansat austeritatea, Ordonanța trenuleț. Ce urmează și cât va conta ce se va întâmpla în SUA, în administrația Trump? Invitatul Magdei Grădinaru la Punctul pe știri este profesorul de relații internaționale Valentin Naumescu.
Punctul pe stiri cu Magda Gradinaru, Episodul 16: Neîncrederea la români
Vineri, 3 ianuarie. Durata: 30 minuteProducator: Sorin TurcinDespre neîncredere ca liant social și supravietuire la români. Antropologul Radu Umbreș s-a mutat vreme de doi ani într-un sat din Moldova, s-a angajat ucenic constructor și a observat modurile în care oamenii din sat cooperează. Sau mai degrabă nu cooperează și nu au încredere decât limitat, doar dacă te știu de neam. Radu Umbreș e invitatul Magdei Gradinaru la Punctul pe știri.
Episodul 15: Cine a a tras după 22 decembrie? Cine a furat Revoluția?
Vineri, 27 decembrie. Durata: 30 minuteProducător: Sorin TurcinLa 35 de ani de la Revoluție, fostul procuror militar care l-a acuzat pe Ion Iliescu că a constituit, împreună cu generalul Nicoae Militaru și alți colaboratori ai GRU și KGB, o grupare politic-militară care a confiscat Revoluția din 1989 și a pus în scenă o uriașă operațiune de diversiune care a dus la cel mai mare număr de morți după 22 decembrie 1989, vine la Punctul pe știri. Sunt germenii sădiți atunci responsabili și pentru mâna Moscovei de azi, de la București? Invitatul Magdei Grădinaru: Cătălin Ranco Pițu.
Punctul pe știri cu Magda Grădinaru, Episodul 14: România în degringolada. Surpriza PSD
Vineri, 20 decembrie. Durata: 30 minute.Producător: Sorin Turcin.Foarte mulți au avut un sentiment de ușurare după decizia CCR de anulare a alegerilor – glonțul sau mai bine zis Rusia ne trecuse pe lângă ureche. Totuși, România nu mai este într-o stare bună, nici politic și nici social. Anularea alegerilor este fără precedent, nici mineriadele lui Ion Iliescu nu ne-au adus aici, într-un deficit de democrație pe care, iată, îl au de corectat, până una altă, tot politicienii vechi.La Punctul pe știri, Magda Grădinaru vorbește despre zona gri în care e acum România, fără un calendar clar al următorului scrutin presidential, și cu cel mai important partid parlamentar plecat deocamdată de la masă negocierilor. Ce va urma? Invitat este profesorul de științe politice Ioan Stanomir.